|
|
| Griza guvernelor | |
|
Succesiunea guvernelor in ultimii doi ani Episodul Urechean 9 februarie 1999. Dupa demisia guvernului Ciubuc-2 si nominalizarea de catre presedintele Petru Lucinschi a primarului Serafim Urechean pentru functia de prim-ministru, acesta a venit cu o garnitura de "de profesionisti", la vederea careia reprezentantul de atunci al Fondului Monetar International la Chisinau, Marc Horton, a declarat ca: "unele persoane cu trecut corupt au ajuns sa figureze pe lista candidatilor la guvernare. Cred ca exista probe destule de la Curtea de Conturi si de la Procuratura, care demonstreaza cine a fost corupt in trecut. si acest aspect este cel care ma ingrijoreaza mai mult decat, pur si simplu, participarea comunistilor in guvern. Atunci cand ne uitam la o lista cu potentiali candidati, trebuie sa ne uitam si la trecutul, si la experienta lor". In opinia lui Mark Horton, explicatia cea mai plauzibila pentru toate "esecurile si oportunitatile ratate pe parcursul istoriei moderne a Republicii Moldovei ar fi coruptia si interesele de grup". Pe data de 12 februarie, reprezentantul de atunci al BM, James Parks, s-a solidarizat si el cu aceasta declaratie. Intrebat daca impartaseste ingrijorarea reprezentantului permanent al FMI in ceea ce priveste nominalizarea la portofoliile in noul guvern a unor persoane corupte sau sub ancheta, Parks a declarat: "Este clar ca ideea si speranta noastra este ca guvernul cu care lucram sa fie transparent. Nicaieri in lume nu avem dorinta de a lucra cu un Guvern care ar fi corupt". Gradul de corupere a demnitarilor a trezit si ingrijorarea lui Roger Grawe, inalt responsabil al Bancii Mondiale, care atentionase la timpul sau si Guvernul Sturza-Andronic sa treaca la masuri concrete de dezradacinare a coruptiei care paraliza aparatul de stat. Incurajat de atitudinea forurilor internationale Iurie Rosca, pe atunci aflat in postul de vicepresedinte al Parlamentului, a treia functie in stat, a trecut la actiuni ferme acesta fiind momentul initierii formulei "pentru un guvern al mainilor curate", transformata de crestin-democrati in principala parghie de atac a regimului Lucinschi. Componenta nominala a Guvernului propusa consecutiv de Urechean liderilor grupurilor parlamentare se caracterizeaza prin prezenta unor candidaturi care pot fi grupate in trei categorii: 1. Reprezentanti ai PRCM si apropiati ai echipei Snegur-Andronic. 2. Persoane compromise, mentionate in materialele Curtii de Conturi si ale Procuraturii (Valeriu Chitan, Ion Casian, Valeriu Bulgari, Ion Musuc, Vasile Iovv). 3. Liderii partidelor extraparlamentare apropiate presedintelui Petru Lucinschi care au pierdut alegerile parlamentare (Mircea Rusu, Ion Musuc, Valeriu Munteanu, Vladimir Florea). Uitand de declaratiile sale privind neparticiparea PRCM la formarea Guvernului in cazul in care Nicolae Andronic nu va fi desemnat candidat pentru functia de prim-ministru, in negocierile cu Urechean Mircea Snegur s-a dovedit a fi un zelos promotor al cadrelor PRCM, insistand ca Nicolae Andronic sa detina functia de prim-viceprim-ministru, in subordinea caruia sa fie ministerele de forta. Fiind lipsit de sprijinul PPCD, intrucat Iurie Rosca a declarat ca grupul sau respinge oferta acestuia, Urechean a inteles ca nu are sanse sa fie investit si s-a retras din cursa. Episodul Sturza In sirul desemnarilor facute de presedintele Lucinschi pentru functia de premier, Serafim Urechean a fost urmat de Ion Sturza. Candidatura acestuia a fost propusa de Iurie Rosca. Crestin-democratii si-au declarat intentia de a sprijini un viitor cabinet Sturza cu conditia ca acesta sa nu admita promovarea acelorasi elemente corupte. Sturza intrunea toate preconditiile necesare pentru nominalizarea la functia de premier. in plus, acesta reprezenta "noul val" de politicieni. Decretul fiind emis, lui Sturza nu-i ramanea sa faca decat doua-trei lucruri simple: sa se debaraseze de elementele dubioase din fostele echipe guvernamentale; sa fie corect si echitabil cu toate partidele din arcul guvernamental si sa demonstreze ca dispune nu numai de competenta, ci si de caracter. In garnitura guvernamentala propusa, singurul element nou pe care l-a adus Ion Sturza in raport cu omul din "vechea garda Ciubuc" a fost extinderea nemasurata a Blocului pentru o Moldova Democratica si Prospera asupra absolutei majoritati a posturilor cheie din Guvern. Un singur partid, avand doar 24 de mandate din cele 60 ale ADR, urma sa controleze toate structurile guvernamentale cu caracter economico-financiar. Prezenta in echipa Sturza a mai multor persoane cu un trecut dubios i-a facut pe crestin-democrati sa nu sustina echipa propusa Parlamentului. Fara voturile crestin-democratilor, guvernul Sturza putea acumula 51 de voturi, in timp ce pentru investire erau necesare 52. Dumitru Diacov nu a riscat, totusi, sa supuna votului confirmarea cabinetului Sturza. Altfel, neacumularea numarului necesar de voturi pe de o parte zadarnicea intentia de a-l instala pe Sturza, iar pe de alta parte apropia pericolul dizolvarii, dupa cel putin 3 incercari, de catre presedintele Lucinschi, a Parlamentului. In cadrul negocierilor ulterioare pentru formarea cabinetului Sturza, crestin-democratii au cerut posturile de Ministru de Stat si Ministru de Finante. Dupa ce si aceasta cerere a fost respinsa de Ion Sturza, pe motiv ca aceste functii sunt rezervate pentru Vladimir Filat si Anatol Arapu, cu care Sturza a lucrat "in echipa", crestin-democratii au renuntat la portofoliile guvernamentale si au cerut doar functia de Procuror General si cea de presedinte al Curtii de Conturi. Propunerea a ingrijorat partenerii de coalitie, in special pe Dumitru Diacov, si a fost respinsa. Dupa aceste negocieri, Iurie Rosca a declarat ca PPCD este tratat in mod discriminatoriu si a mentionat ca PPCD a intrat in ADR pentru a merge impreuna cu alte partide la guvernare, nu la furat. In consecinta PPCD a refuzat, pentru a doua oara, sa acorde sprijin politic cabinetului Sturza. Scenariul primei incercari s-a repetat aproape fara abateri. Ion Sturza a prezentat acelasi program si aceeasi echipa, Iurie Rosca a iesit la tribuna si a expus aceeasi pozitie principala. Dupa ce componenta guvernului a fost totusi votata de 51 de deputati din formatiunile lui Diacov, Snegur si Matei, crestin-democratii si-au retras reprezentantii din guvern. Votul a fost contestat la Curtea Constitutionala, care i-a anulat rezultatele, astfel incat presedintele Petru Lucinschi a venit in Parlament cu acelasi candidat la functia de premier. De data acesta, premierul desemnat nu a mai purtat negocieri cu PPCD. Venit pentru a treia oara in Parlament ca sa ceara vot de investitura, Ion Sturza a pastrat neschimbata lista initiala a guvernului. Dupa ce cabinetul a fost votat de acceasi 51 de deputati din formatiunile lui Snegur, Diacov si Matei, presedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, a declarat ca are o scrisoare a lui Ilie Ilascu, prin care acesta isi da votul pentru guvernul Sturza. Cabinetul Sturza a fost investit la a treia tentativa, prin folosirea frauduloasa a votului lui Ilie Ilascu. Desi regulamentul Parlamentului nu prevedea posibilitatea votului prin corespondenta, guvernul si-a inceput activitatea. In acest caz, s-a mizat pe faptul ca nimeni nu va putea sa atace acest vot, nul sub aspect juridic, dar inatacabil sub aspect politic si moral. E lesne de imaginat cat de liber poate fi votul unui condamnat la moarte, vot, chipurile, adus in plic si considerat ca fiind valabil prin corespondenta. Se stie cu certitudine ca in celula lui Ilascu nu intra nimeni, fara acordul serviciilor secrete ruse si transnistrene. Fostii parteneri au cautat sa impinga grupul parlamentar al PPCD-ului in afara aliantei. Din moment ce acesta a fost izolat politic prin utilizarea frauduloasa a votului lui Ilie Ilascu, caderea guvernului Sturza devenise doar o chestiune de timp. Aceasta situatie i-a facut pe crestin-democrati sa se uneasca cu deputatii independenti si cu cei comunisti in efortul de destituire a acestui cabinet, asumandu-si in felul acesta riscul imaginii formatiunii in fata opiniei publice. Toti capii guvernului, incepand cu presedintele Parlamentului, au fost implicati in foarte grave cazuri de coruptie, de delapidare a banilor publici, privatizari ilicite, contrabanda etc. In acel moment, nu exista o problema mai importanta decat decriminalizarea structurilor de stat. Deosebirile, chiar cele radicale, de program si de doctrina, au fost trecute pe planul doi, in numele supravietuirii statului. La 8 noiembrie 1999, 58 de deputati au votat pentru acordarea votului de neincredere guvernului Sturza. Episodul Bobutac Fosta majoritate parlamentara a trecut in opozitie, iar presedintele Petru Lucinschi, dupa consultari cu grupurile parlamentare, l-a nominalizat pentru functia de premier pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Valeriu Bobutac. incepand cu anul 1990, Bobutac a fost ministru al comertului in patru guverne succesiv. Venit la Chisinau, acesta a elaborat un program de guvernare care suna foarte bine, pro-occidental, reformist, insa a venit cu o echipa la fel de proasta sau chiar si mai proasta decat cea a lui Sturza. Fiind sprijinit masiv si de presedintele Lucinschi, dar si de partidul comunistilor, Valeriu Bobutac a crezut, la fel ca si Sturza la timpul sau, ca poate nesocoti cele noua mandate ale crestin-democratilor. Grupul parlamentar al PPCD si-a concentrat eforturile pentru restabilirea in atributii a generalului Nicolae Alexei concediat si dat afara din politie de guvernul Sturza si numirea lui in functia de ministru al Afacerilor Interne. Initiativa a fost primita cu rezerve de comunisti si de presedintele Petru Lucinschi, care au declarat ca sustin restabilirea lui Alexei in organele de Interne si in fruntea Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate si Coruptiei, si chiar numirea in calitate de ministru adjunct de Interne, dar nu si in calitate de ministru. Ulterior, intelegand ca nu va acumula numarul necesar de voturi, Valeriu Bobutac si-a anuntat retragerea din functia de candidat la postul de prim-ministru. Cererea a fost depusa dupa ce Bobutac a avut o intalnire cu presedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, liderul CDM, Mircea Snegur si prim viceprim-ministrul in guvernul Sturza, Nicolae Andronic, n-a mai intreprins a 2-a incercare care ar fi exercitat presiuni politice asupra premierului desemnat. Formatiunile declarate in opozitie au incercat sa obtina retragerea lui Bobutac, scopul fiind de fapt, dupa cum s-a vazut din evolutiile ulterioare, readucerea lui Sturza la Guvern. La insistenta presedintelui Lucinschi, Bobutac a venit totusi in fata parlamentului pentru a-si prezenta echipa si programul de guvernare. Cu doua ore inainte, lista nu era inca convenita definitiv, unul din punctele in discutie fiind functia de ministru de Interne. Pe data de 22 noiembrie 1999, Bobutac a prezentat programul de guvernare si echipa, au urmat discursurile reprezentantilor grupurilor parlamentare, dupa care deputatul PPCD Sergiu Burca a declarat ca crestin-democratii nu vor vota guvernul Bobutac, intrucat au "rezerve destul de mari" fata de mai multe persoane din cabinet. Pentru sustinerea acestuia s-au pronuntat doar 48 de deputati comunisti si independenti. In lista propusa de Valeriu Bobutac ministerele de forta erau reprezentate exclusiv de candidati propusi de seful statului, iar portofoliile blocului social si economic erau impartite intre presedintele Lucinschi si grupul parlamentar al comunistilor, celor din urma revenindu-le patru portofolii, printre care si cel al ministrului Industriei si Energeticii. Acesta urma sa fie condus de Vasili Iovv. Pentru functia de ministru al Afacerilor Interne in cabinetul Bobutac a fost propus Vladimir Iurcan, in pofida insistentelor lui Iurie Rosca de a-l numi in aceasta functie pe generalul Nicolae Alexei. Valeriu Bobutac nu a mai acceptat pentru a doua oara numirea sa in functia de candidat la postul de prim-ministru si a revenit ca ambasador la Moscova. Episodul Voronin La sfarsitul lunii noiembrie 1999 liderul comunistilor, Vladimir Voronin, dar si presedintele Lucinschi, aveau intalniri dese cu liderul Blocului pro-prezidential, Dumitru Diacov. Se incerca sa se ajunga la o intelegere privind investirea noului cabinet cu votul unei majoritati formate din deputatii BpMDP, independenti si comunisti. Era negociat chiar un angajament prin care semnatarii s-ar fi obligat sa asigure acoperire politica noului cabinet de ministri, ceea ce i-ar permite sa activeze pana la alegerile parlamentare din anul 2002. Diacov a conditionat, insa, participarea sa la formarea guvernului prin nominalizarea lui Ion Sturza la functia de premier. Plenara comunistilor din 29 noiembrie 1999 a decis inaintarea candidaturii lui Vladimir Voronin in calitate de aspirant la functia de premier, lucru care s-a si intamplat a doua zi. Discutiile pe marginea componentei echipei s-au purtat in principal intre cei 40 de deputati comunisti si cei 10 independenti. La 7 decembrie 1999 cabinetul Voronin cere votul de investire a parlamentului, dar nu acumuleaza, exact ca in cazul lui Bobutac, decat 48 de voturi din cele 52 necesare. Pe lista lui Voronin, pentru functiile de vicepremieri erau propusi Dumitru Braghis, pe atunci ministru adjunct al Economiei si Reformelor, si deputatul comunist Valerian Cristea. De data aceasta, crestin-democratii au anuntat din timp ca nu vor vota un guvern comunist. Astfel, atitudinea principiala a PPCD fata de comunisti a zadarnicit incercarea de a instala un guvern de extrema stanga. La acel moment, presedintele Lucinschi putea sa dizolve parlamentul. Potrivit Constitutiei seful statului are dreptul sa dizolve Parlamentul si sa fixeze data alegerilor parlamentare anticipate dupa 45 de zile de la prima cerere de investitura sau in cazul in care Legislativul respinge de cel putin doua ori componenta guvernului propusa de candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru. Pentru prima data dupa demiterea guvernului Sturza votul de investire a fost solicitat de candidatul desemnat Valeriu Bobutac la 22 noiembrie 1999. Episodul Casian Urmatorul candidat desemnat pentru functia de premier urma sa fie Ion Casian, fost ministru al Informaticii si Telecomunicatiilor in guvernele Sangheli si Ciubuc-1. Crestin-democratii s-au aratat dispusi sa acorde sustinere lui Casian, totul urmand sa depinda de capacitatea acestuia de a forma o echipa guvernamentala in stare sa obtina o majoritate sigura in Legislativ. Casian, care urma sa fie desemnat pe data de 10 decembrie 1999, a declarat presei ca nu va accepta functia pentru care este propus decat in cazul in care in Parlament va fi constituita o majoritate care se va angaja sa acorde sustinere neconditionata noului guvern pentru cel putin doi ani. Cea de a doua conditie formulata de Ion Casian era sa i se acorde o absoluta autonomie in constiturea cabinetului de ministri. Acesta a prezentat Biroului permanent al Parlamentului un proiect de acord de constituire a majoritatii parlamentare, prin care formatiunile semnatare s-ar angaja sa convina asupra unei candidaturi la functia de prim-ministru, sa renunte la delegarea candidatilor sai in guvern, sa acorde suportul legal necesar realizarii programului de activitate al viitorului executiv si sa nu-i inainteze motiune de cenzura pe intreaga perioada de activitate a actualului Parlament. Proiectul, care nu rezista nici celei mai elementare analize juridice, era o tentativa de a schimba regulile de formare a guvernului fara a modifica Constitutia si a fost respins de majoritatea grupurilor parlamentare. Episodul Braghis Candidatura ministrului adjunct al Economiei si Reformelor, Dumitru Braghis, a fost ultima posibilitate a parlamentului de a evita alegerile parlamentare anticipate. In urma consultarilor purtate cu premierul desemnat presedintele PPCD a declarat ca va acorda votul de incredere guvernului Braghis. In cadrul acestor negocieri premierul desemnat a dat asigurari ca il va restabili pe Nicolae Alexei in organele de interne si in fruntea Departamentului pentru combaterea crimei organizate si coruptiei si il va numi prim-viceministru de Interne. Existau sanse mari ca Dumitru Braghis sa obtina votul de incredere al Legislativului la momentul prezentarii, chiar daca nici PPCD, nici alte formatiuni din Parlament nu aveau o reprezentare directa sau politica in noul guvern. Cabinetul Braghis a primit votul de investitura pe data de 23 decembrie 1999. Dumitru Braghis este nascut in anul 1957 in satul Gratiesti, raionul Criuleni. A absolvit Institutul politehnic din Chisinau. Inginer-electrician. In perioada 1980-1981 - inginer-constructor la Uzina de tractoare din Chisinau. 1981-1992 - functionar in diferite posturi eligibile in cadrul UTCL din URSS. 1987-1988 - instructor al CC al Partidului comunist din Moldova. 1988-1992 - prim-secretar al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova. 1992-1995 - director general adjunct al firmei "Moldova-Exim". 1995-1997 - director general al Departamentului relatii economice externe al Ministerului Economiei si Reformelor. 1997-1998 - ministru adjunct al Economiei si Reformelor, director general al Departamentului relatii economice externe. 1998 pana la numirea in functia de prim-ministru - prim adjunct al ministrului Economiei si Reformelor, director general al Departamentului relatii economice externe. Perspectiva restabilirii in functie a generalului Alexei nu a convenit fostilor parteneri de coalitie a PPCD, Dumitru Diacov, Mircea Snegur si Alexandru Mosanu, care au adresat sefului statului si primului ministru un apel prin care se opuneau numirii generalului Alexei in functiile de prim-viceministru de Interne si de sef al DCCOC. Motivul e simplu - implicarea exponentilor acestor grupari in afaceri murdare. Desi, la insistenta PPCD guvernul Braghis l-a restabilit in functie pe generalul Alexei in functie, ulterior, acesta a fost din nou suspendat, sub presiunea gruparilor lui Diacov si Snegur, care, la Biroul permanent al Parlamentului i-au cerut in mod ultimativ ministrului de Interne, Vladimir Iurcan, sa asigure in timp de 24 de ore inlaturarea lui Alexei din functiile pe care le detine, pana la prezentarea in instantele de judecata a dosarului intentat impotriva acestuia de procurorului general, Mircea Iuga, mana dreapta a lui Dumitru Diacov.
Rezultatele obtinute de concurentii electorali la alegerile locale din 1999
Consiliile judetene si consiliul municipiului Chisinau:
Consiliile locale:
Primarii in municipii, orase si comune:
Email: |
| INTELMEDIA & INTELNET |